Unde greşeşti când faci SALATĂ. Trucuri de la bucătarii de top

Se ştie, salatele trebuie să fie uşoare şi proaspete! De multe ori, însă, ajung să fie pline de apă, lipsite de gust, iar ingredientele care ar trebui să le dea acea notă aparte ajung pe fundul castronului, îmbibate într-un dressing mai mult sau mai puţin reuşit. Cum să prepari cele mai delicioase salate? Află din materialul următor!

Cum pieţele sunt pline de legume şi verdeţuri proaspete în această perioadă, ne-am gândit că următoarele sfaturi, oferite de experţii de la bonappetit.com, îţi vor fi de mare ajutor. Iată, aşadar, o listă cu greşeli frecvente pe care mulţi le trec cu vederea – nu e de mirare că salatele îşi pierd din strălucire…

1. Alegi doar salatele pe care le cunoşti

Există mult mai multe varietăţi decât salata verde comună sau arugula. Foloseşte cu încredere frunze de păpădie, cicoare sau escarole. Vor asigura salatei o textură nouă şi o aromă seducătoare.

2. Laşi frunzele pline de apă

Salata plină de apă este groaznică! Înainte de a fi rupte sau tăiate, frunzele de salată trebuie să fie scurse foarte bine. Cea mai simplă metodă este căptuşirea unei pungi cu prosoape de hârtie. Cum se face? Într-o pungă de plastic căptuşită cu prospoape de hârtie se pun frunzele de salată spălate. Punga se leagă la gură şi se scutură energic de câteva ori. Rezultatul? Frunzele de salată nu vor mai fi apoase.

3. Torni dressingul şi serveşti imediat

Greşit! Înainte de a fi îmbrăcată în dressing, salata trebuie să fie potrivită de sare şi piper. Abia apoi se adaugă sosul.

4. Foloseşti dressingul nepotrivit

Când alegi dressingul, trebuie să ai în vedere tipul de salată pe care îl foloseşti. Spre exemplu, delicata salată arugula nu se potriveşte cu dressingul Caesar cremos, greu. Încărcarea excesivă cu sos a salatei va înmuia frunzele. Pe de altă parte, prea puţin dressing va limita aroma. Adaugă dressingul treptat, puţin câte puţin, gustând salata după fiecare adaos.

5. Amesteci salata cu cleştele pentru salată

Pentru un plus de savoare şi o consistenţă aerată, salata se amestecă folosind mâinile. Toarnă sosul pe marginea castronului, şi nu direct pe salată, apoi aerează uşor frunzele, folosind mâinile. Frunzele se vor îmbrăca uniform şi nu se vor zdrobi.

6. Amesteci frunzele cu celelalte ingrediente, în acelaşi timp

Uneori, este bine să păstrezi anumite ingrediente pentru a le adăuga la sfârşit, chiar înainte de a servi salata. Nucile, seminţele, bucăţile de fructe sau legume se adaugă în prima etapă. Se adaugă apoi dressingul, iar la final ierburile aromatice.

Tags: , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply