Sufleu de conopidă

Sufleul de conopidă este un fel de mâncare care se prepară foarte repede şi nu necesită multe ingrediente. Poate fi servit atât cald, cât şi rece.

Doamna Sica, din Motru, ne prezintă reţeta despre care spune că poate fi făcută atât cu conopidă, cât şi cu broccoli, asigurându-ne că rezultatul final este la fel de gustos în ambele cazuri.

Ingrediente:

500 grame de conopidă
2 ardei graşi roşii
100 grame de telemea de bivoliţă
100 de grame de caşcaval
3 ouă
100 ml lapte
2 linguri de smântână
sare şi piper, după gust

Mod de preparare:

Conopida se spală, se desface în bucheţele şi se opăreşte timp de 5 minute, apoi se lasă la scurs şi se toacă mărunt. Se toacă şi ardeii, iar caşcavalul şi telemeaua se dau pe răzătoarea mare. Se pun într-un vas termorezistent, care a fost înainte uns cu unt.

Separat se bat două ouă peste care se pune laptele, apoi sare şi piper. Se adaugă peste compoziţia din vas.

Mai este nevoie şi de un sos, care va rumeni sufletul şi îi va da o crustă crocantă. Batem oul rămas cu două linguri de smântână şi puţin lapte, apoi îl turnăm şi pe acesta în vasul termorezistent.

Preparatul se dă la cuptor pentru circa 40 de minute. Se poate servi ca atare, sau sub formă de garnitură alături de piept de pui la grătar.

Sursa: AGERPRES

Tags: , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply