Roşii coapte, cu miez de ou şi brânză Cheddar

O idee pentru micul dejun sau pentru un prânz rapid. Un deliciu cu miez moale de gălbenuş şi pâine prăjită.


Ingrediente:

4 roşii mari
4 ouă
4 linguri brânză Cheddar rasă
sare
piper
4 felii de pâine prăjită, pentru servit

Mod de preparare:

Cuptorul se preîncălzeşte la 220 de grade Celsius. Roşiile se spală. Folosind un cuţit, se taie capacele, apoi se scot seminţele.

Roşiile se aşază într-o tavă adâncă şi se potrivesc de sare şi piper. În fiecare roşie se sparge câte un ou. Se pun capacele şi se coc 10 minute. Se scot, deasupra se pune câte o lingură de brânză Cheddar şi se mai dau la cuptor, fără capac, 5-10 minute.

Când sunt gata, se lasă 5 minute să se răcească în tavă, apoi se aşază pe farfurie şi se pun capacele. Se servesc cu pâine prăjită.

Tags: , , ,

No comments yet.

Leave a Reply