Pancakes la cuptor

O alternativă la clătitele americane făcute în tigaie. Toppingul poate fi ales după bunul plac.

Ingrediente:

240 ml lapte
6 ouă
130 g făină
o jumătate de linguriţă sare
1 linguriţă esenţă de vanilie
1 linguriţă zeamă de portocale (opţional)
60 g unt, topit

Mod de preparare:

Preîncălziţi cuptorul la 200 de grade Celsius.

Într-un castron adânc amestecaţi toate ingredientele, cu excepţia untului. Compoziţia nu trebuie să aibă cocoloaşe. Când toate ingredientele sunt încorporate, se adaugă untul, puţin câte puţin, amestecând bine.

Ungeţi o tavă de brioşe (aprox. 18 buc) cu puţin unt topit sau ulei şi turnaţi compoziţia în părţi egale, până la jumătatea formei.

Se coc 15 minute, până când se umflă şi capătă o culoare aurie. Când sunt gata, tava se scoate din cuptor şi se lasă un minut să se aşeze.

Se servesc calde, cu orice fel de topping, de la ciocolată, la gemuri sau dulceţuri de fructe. Opţional, se pudrează cu zahăr pudră.

Tags: , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply