Macarons cu cremă de zmeură

Un desert rafinat, cu o textură gumată, uşor crocantă. Ingredientele sunt suficiente pentru 22-24 de bucăţi.


Ingrediente:

Pentru macarons:

2 albuşuri mari, la temperatura camerei
115 g zahăr pudră
65 g făină de migdale
40 g zahăr farin
un sfert de linguriţă esenţă de lămâie
un praf de sare

Pentru crema de zmeură:

2 linguri zmeură proaspătă
110 g cremă de brânză
110 g unt, la temperatura camerei
370 g zahăr pudră
3 linguri lapte
1 lingură esenţă de vanilie

Mod de preparare:

Cuptorul se preîncălzeşte la 160 de grade Celsius.

Făina de migdale se amestecă bine cu zahărul pudră, apoi se trece prin sită de 2-3 ori.

Albuşurile se bat spumă cu mixerul, într-un castron de metal. Se adaugă puţină sare, se încorporează zahărul farin treptat şi esenţa de lămâie şi se bat până se întăresc.

Amestecul de făină de migdale şi zahăr pudră se încorporează treptat în bezea, folosind o spatulă.

Pe o tavă întinsă, tapetată cu hârtie de copt, se formează macarons mici (3-4 cm), folosind fie 2 linguriţe, fie o pungă pentru ornat, cu vârf rotund. Se lasă să se odihnească 30 de minute la temperatura camerei, până când, odată apăsate, nu se mai lipesc de deget.

Se coc 12-15 minute. Când sunt gata, se scot din cuptor şi se lasă să se răcească în tavă. Se desprind cu grijă de pe hârtie. Sunt extrem de delicate şi se fărâmiţează uşor.

Se continuă cu prepararea cremei de zmeură. Brânza şi untul se amestecă bine, folosind un mixer. Zmeura se zdrobeşte şi se trece prin sită, pentru a înlătura seminţele, apoi se pune în crema de unt. Se adaugă laptele, esenţa de vanilie şi o jumătate din cantitatea de zahăr. Se amestecă bine, se adaugă restul de zahăr şi se omogenizează. Se dă la rece 2 ore.

Asamblarea: Se ia o jumătate de linguriţă de cremă, se pune pe un macaron (pe partea care a stat pe tavă), se închide cu alt macaron şi se apasă uşor.

Tags: , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply