Fursecuri cu ovăz şi unt de arahide

Unt de arahide, ovăz şi aromă de ciocolată. Un desert delicios, gata în 10 minute. Fursecurile nu necesită coacere.


Ingrediente:

110 g unt
120 ml lapte
400 g zahăr
30 g cacao
100 g unt de arahide
o linguriţă esenţă de vanilie
350 g fulgi de ovăz

Mod de preparare:

Untul se topeşte într-o tigaie adâncă, la foc mediu, având grijă să nu se ardă. Se continuă cu lapte, zahăr şi cacao. Se amestecă uşor, până începe să fiarbă. Se ţine pe foc 2-3 minute, cât să se topească zahărul. Se adaugă esenţa de vanilie şi untul de arahide şi se omogenizează. La final se pun fulgii de ovăz şi se amestecă până se îmbracă în cremă.

Se ia o tavă întinsă, tapetată cu hârtie de copt, şi se modelează fursecuri folosind o linguriţă. Se lasă la răcit până se întăresc. Pentru a grăbi procesul, tava se dă la rece.

Se pot adăuga fulgi de cocos, alune mărunţite, nuci sau stafide, după bunul plac.

Adaptare după o reţetă Gimme Some Oven.

Tags: , ,

No comments yet.

Leave a Reply