Cum să faci OMLETA PERFECTĂ. 5 paşi simpli pentru un rezultat garantat

Este vedeta micului dejun, dar asta nu înseamnă că este şi uşor de făcut… Ce trebuie să fie o omletă delicată, cremoasă, cu o textură aerată, ajunge să fie, de cele mai multe ori, o turtă arsă şi uscată.

Cum să faci o omletă ca la carte? Iată ce sfaturi dau experţii bonappetit.com:

1. Ouăle trebuie să fie bătute bine, cu forţă. Astfel, omleta va prinde aer şi va căpăta volum. Amestecă-le chiar înainte de a le pune în tigaie. Dacă laşi compoziţia să se aşeze (până încingi tigaia, de exemplu), omleta nu va ieşi pufoasă.

2. Bate ouăle fără să pui smântână sau brânză. Adăugându-le, omleta nu va căpăta acea textură pufoasă, cum s-ar crede, din contră! Oul se va separa de lactate, iar în final vei obţine o omletă apoasă, dar arsă. Smântâna sau brânza cremă se adaugă numai după ce se stinge focul.

3. Omleta trebuie să fie gătită la foc mic. Dacă vrei bucăţi mici de ou, amestec-o des, dacă vrei ca omleta să rămână cu bucăţi mari, amestec-o mai rar.

4. Omleta nu trebuie să stea prea mult pe foc. Ia tigaia de pe aragaz cu puţin timp înainte de a fi gata. Procesul va continua şi fără flacără.

5. Pentru rezultate garantate, nu amesteca omleta cu furculiţa! Alege o spatulă din silicon, rezistentă la căldură, o lingură de lemn sau beţigaşe chinezeşti.

Exersează aceste tehnici pe câteva reţete de omletă delicioase:

Omletă picantă cu brânză de capră
 
Omletă grecească
 
Omletă cu spanac şi ciuperci
 

Tags: , , , , ,

2 Responses to “Cum să faci OMLETA PERFECTĂ. 5 paşi simpli pentru un rezultat garantat”

  1. tiron
    August 12, 2014 at 1:49 pm #

    Esti praf omule!!! .Omleta e una si scrobul pe care tu il explici e altceva . Fa diferenta intre omleta…. si….. scrob :))

  2. dan
    January 30, 2015 at 12:57 pm #

    Asta e omleta ?! Pfff

Leave a Reply