Compot de vişine

Iată o idee răcoritoare de băutură-desert, la mare căutare pe timp de vară. Compotul se serveşte rece.


Ingrediente:

1,5 kg vişine coapte
350 g zahăr
2 l apă rece
1 plic zahăr vanilat

Mod de preparare:

Vişinele se curăţă de codiţe, apoi se spală bine în apă rece. (Sâmburii nu se scot.)

Într-o oală adâncă se pune la fiert apa, la foc mediu. Se adaugă zahărul şi se amestecă bine.

Când apa începe să fiarbă, se pun vişinele şi zahărul vanilat. Se reduce focul şi se lasă la fiert 20-25 de minute, amestecând uşor din când în când.

Când este gata, se ia de pe foc şi se lasă să se răcească. Compotul se serveşte rece.

Tags: , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply