Cine a inventat şniţelul. Tu ştii cum se mănâncă?

Şniţelul este o gustare preparată din carne fără os, subţiată cu un ciocan de bătut carnea, trecută prin ou, făină şi pesmet, şi mai apoi prăjită. Carnea poate diferi de la o ţară la alta, folosindu-se vită, miel, curcan, pui sau porc.

Şniţelul este un preparat tradiţional austriac, numit în ţara natală “şnitel vienez”, şi se serveşte cu o felie de lămâie şi cu salată de cartofi sau cartofi cu pătrunjel şi unt. Face parte din cultura culinară austriacă şi cea germană.

Prima descriere a şniţelului a apărut pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, într-o carte de bucate. Aceasta a fost scrisă de Katharina Prato, iar şniţelul avea în carte denumirea “eingerboselte Kalbsschnitze”.

Conform unei legende, mareşalul Joseph Radetzky von Radetz a adus cu el din Italia la Viena reţeta şniţelului în anul 1857. Totuşi, în 2007, lingvistul Heinz Dieter Pohl a descoperit că povestea este doar o legendă inventată, Pohl susţinând că primul preparat care a avut legătură cu Radetzky a fost menţionat într-o carte de gastronomie italiană numită “Guida gastronomica d’Italia”, apărută în 1969. Pohl susţine că apariţia şniţelului provine de la un alt preparat austriac numit “Backhendl”, menţionat într-o carte de bucate din anul 1719, scrie AGERPRES.

“Şnitelul vienez” este o parte populară din cultura culinară vieneză şi este un produs preparat din carne de viţel. În Austria şi în Germania, “şniţelul vienez” trebuie să fie preparat doar din carne de viţel. Când se foloseşte carne de porc, se menţionează că şniţelul se numeşte “şnitel vienez din porc”, pentru a-l diferenţia de original.

Tags: , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply